🇷🇴 Zborul

„Îţi spui în sine:

acum voi zbura.”

Nichita Stănescu ne-a oferit „Lecția de zbor” și, prin ea, definiția credinței.

De ce oamenii nu pot zbura? Sunt sigur că mulți ar spune că lipsa aripilor este un argument destul de puternic. Greșit. Lipsa aripilor ar trebui să fie cel mai puternic factor motivant în dorința noastră de a zbura.

Eu am reușit să zbor. Și cu siguranță nu sunt singurul. Probabil că și tu ai reușit să zbori. Când erai mic zburai cu gândul dintr-un loc în altul, de la o poveste la următoarea. Zburai în timp și spațiu și imaginația îți era singura limită.

Ce s-a schimbat de atunci până acum? Poate credința nu a crescut împreună cu noi. În locul copiilor au apărut brusc niște oameni mari, speriați, în interiorul cărora este prea mult spațiu pentru a fi ocupat de credința ce îi umplea pe copii. Poate credința nu mai este suficientă pentru a le ajunge atât piciorului stâng, cât și celui drept deodată. Poate credința pe care o avem trebuie să se deplaseze constant de la un picior la celălalt pentru a ne menține, încet, în mișcare.

J. M. Barrie ne-a spus că „motivul pentru care păsările pot zbura […] este pur și simplu că au credință perfectă, iar a avea credință înseamnă a avea aripi.” Tot el spunea în cartea sa, „Peter Pan”, că „în momentul în care te îndoiești că poți zbura, încetezi pentru totdeauna să fii capabil de asta.”

Dar dacă ne-am îndoi, în schimb, de neputința de a zbura? Și dacă, mai apoi, am transforma această neîncredere în neputință într-o încredere sau chiar credință în putință, aplicând principiul logic că dubla negație conduce chiar la o afirmație? Am ajunge, printr-un artificiu logic, să evităm capcana unui ideal de neatins, cel al credinței perfecte, reușind în același timp să zburăm.